SRCF Constanța a inițiat o campanie caritabila cu ocazia sărbătorii Crăciunului
Intitulata, „De Crăciun, toți copiii merită să primească daruri”, campania se adresează familiilor nevoiașe care nu își permit să le ofere bucurii celor mici, de Crăciun.
Zeci de angajați din cadrul CFR Infrastructură Constanța și salariați de la CFR Călători, au donat bani, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, dulciuri, produse de igienă, jucării și alimente neperisabile, pentru a le face o bucurie, micuților mai puțin norocoși.
O parte dintre cadouri au fost oferite unei familii monoparentale, care trăiește în condiții foarte grele iar, altele, au fost donate la Biserica Sf. Ilie din Constanța, urmând sa ajungă la o familie cu 12 copii, din comuna Ion Corvin.
Totodată au fost achiziționate produse alimentare pentru cei care își petrec sărbătorile de iarnă în Așezământul social pentru copii abandonați și mame aflate în dificultate din localitatea Techirghiol-transmite SRCF Constanța.
